5 Cele Mai Așteptate Filme La Cinema Din August

Vara aproape s-a terminat și pe măsură ce intrăm în luna august, marile blockbustere sunt mult mai puține și mai depărtate. La jumătatea lunii se vor lansa 10 filme noi în doar două săptămâni, dar puține dintre ele ar fi considerate un divertisment obligatoriu de către majoritatea. Acestea fiind spuse, încă mai avem o serie de filme demne de remarcat, inclusiv filmul Fast & Furious, cu Dwayne Johnson și Jason Statham, un film de groază produs de Guillermo del Toro și o comedie vulgară. Citiți mai departe pentru a afla cele mai așteptate cinci filme ale lunii august.

1 – FURIOS ȘI IUTE: HOBBS & SHAW

 

Încă de când Hobbs (Johnson), om loial legii și membru de elită al Serviciului de Securitate Diplomatic al Statelor Unite (DSS), și Shaw (Statham), un fost soldat britanic, membru al forțelor de elită operative, s-au înfruntat pentru prima dată față în față în Furios și iute 7, în 2015, cei doi și-au împărțit replici acide, dar și lovituri fizice nemiloase în încercarea de a se elimina reciproc. Dar, când anarhistul cu puteri nemaivăzute obținute prin bioinginerie Brixton (Idris Elba) obține controlul asupra unei amenințări biologice, și înfrânge o fostă agentă MI6 genială și neînfricată, care e sora lui Shaw, cei doi inamici declarați vor face echipă pent

2 – SCARY STORIES TO TELL IN THE DARK / POVEȘTI DE GROAZĂ DE SPUS PE ÎNTUNERIC

 

Într-un mic orășel, fiica unei familii înstărite a dispărut misterios cu mulți ani în urmă. Casa familiei e acum o ruină, iar legendele care circulă în oraș despre monștrii care ar bântui proprietatea îi fascinează pe adolescenții locului, care decid să riște și vă vadă cu ochii lor dacă aceștia sunt reali, sau doar o invenție.
În casă dau peste o carte ce a aparținut fetei dispărute, un fel de jurnal cu monștri care acum încep să prindă viață și să terorizeze fiecare adolescent din grup. Cu cât frica e mai mare, cu atât monștrii de care se tem devin mai reali…

3 – GOOD BOYS / BĂIEȚI BUNI

 

După ce a fost invitat la prima sa petrecere “de pupat”, Max, un puști de 12 ani (Jacob Tremblay, din Room), intră în panică pentru că nu știe să sărute. Dornic să învețe rapid, Max, ajutat de bunii lui tovarăși, Thor (Brady Noon, Boardwalk Empire) și Lucas ((Keith L. Williams, The Last Man On Earth) se decid să folosească drona tatălui lui Max, de care acesta nu are voie să se atingă, ca să spioneze (sau așa visează ei) un cuplu de adolescenți îndrăgostiți de vizavi de casa lui Max.

4 – ONCE UPON A TIME IN HOLLYWOOD / A FOST ODATĂ LA… HOLLYWOOD

 

Once Upon a Time in Hollywood vizitează Los Angeles-ul din 1969, unde totul se schimbă, în timp ce vedeta TV Rick Dalton (Leonardo DiCaprio) și dubla lui cascadoră Cliff Booth (Brad Pitt) își fac drum în jurul unei industrii care cu greu o mai recunosc. Cel de-al nouălea film al scriitorului-regizor Quentin Tarantino prezintă un cast de ansamblu mare și mai multe povești în tributul momentelor finale ale epocii de aur a Hollywoodului.

5 – THE KITCHEN / BUCATARIA IADULUI

 

Bazat pe seria de benzi desenate de la Vertigo de la DC Entertainment, filmul o are în rol pe nominalizata la Oscar Melissa McCarthy, Tiffany Haddish și Elisabeth Moss ca trei gospodine din Hell’s Kitchen din anul 1978 ale căror soți din mafie sunt trimiși în închisoare de către FBI. Doamnele iau problemele mafiei irlandeze în propriile lor mâini – dovedindu-se neașteptat de bune în tot ceea ce fac, de la conducerea „afacerii” până la eliminarea competiției … literal.