Netflix Și Instagram Intră Într-un Parteneriat Pentru Programul Wanna Talk About It

Serialul de pe Instagram va prezenta vedete ale producțiilor Netflix pentru tineri adulți care vor discuta despre modul în care trebuie să ai grijă de tine în timpul pandemiei globale.

Serialul de pe Instagram va începe joi, 9 aprilie, la ora 16:00 PT/19:00 ET pe @netflix și va fi difuzat în fiecare joi, până pe 14 mai. Vizionează trailerul aici.

Iată cum se va desfășura: 

Vedetele, printre care se numără Noah Centineo (Tuturor băieților pe care i-am iubit), Joey King (Cabina de săruturi), Ross Butler (Cele treisprezece motive), Caleb McLaughlin (Stranger Things), Lana Condor (Tuturor băieților pe care i-am iubit), Jerry Harris (Majoretele campioane) și Alisha Boe (Cele treisprezece motive), vor intra live de pe @Netflix pe Instagram pentru a discuta cu experți consacrați în sănătatea mintală, de la organizații precum National Alliance on Mental Illness (NAMI), Mental Health America, The Trevor Project, Crisis Text Line și American Foundation for Suicide Prevention.

Aceștia vor discuta despre întrebările și provocările cu care se confruntă tinerii în perioada pandemiei globale de COVID-19 și vor vorbi despre subiecte precum: ce te ajută dacă ai probleme cu somnul?, cum să rămâi conectat în timpul distanțării sociale?, cum facem față anxietății? și ce înseamnă, de fapt, să ai grijă de tine. 

Primul moment live de pe Instagram va fi lansat pe @netflix joi, 9 aprilie, la ora 16:00 PT/19:00 ET. Noah Centineo (Tuturor băieților pe care i-am iubit) va discuta despre cum poți să ai grijă de tine cu dr. Ken Duckworth, director medical al National Alliance on Mental Illness (NAMI).

Urmărește @netflix pe Instagram pentru mai multe detalii despre viitoarele momente live de pe parcursul lunii.