Scarlett Johansson conduce topul celor mai bine plătite actrițe din ultimul an, potrivit clasamentului publicat de revista Forbes. Între iunie 2017 și iunie 2018, valoarea salariilor primite s-a ridicat la 40,5 milioane de dolari, de patru ori mai mult decât a reușit să obțină în intervalul anterior, aferent topului din 2017. Performanța o datorează filmelor Avengers: Infinity War și lui Avengers 4, ce se va lansa pe 3 mai 2019.
Angelina Jolie se află pe locul doi în top, cu 28 milioane de dolari obținuți în ultimele 12 luni, grație salariului consistent primit pentru continuarea lui Maleficent. Pe locul trei a urcat Jennifer Aniston, cu 19,5 milioane de dolari, strânse, în cea mai mare parte, din contractele de publicitate încheiate.