Top Filme La Cinema 18 – 24 Noiembrie 2019

#10 – Norm of the North: King Sized Adventure – Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească

Întregul Nord zumzăie de pregătirile febrile pentru nunta bunicului lui Norm. Dar ceva necurat se petrece în Munții Cețoși, așa că Norm își adună prietenii ca să cerceteze îndeaproape ce se întâmplă acolo. Așa dau peste Jin, un areholog care a aterizat forțat în timp ce încerca să recuperez un artefact antic care fusese furat de fostul său partener, Dexter. Rănit și slăbit după accident, Jin îi cere lui Norm să-i promită că va recupera el prețiosul obiect antic și că i-l va duce nepotului său, Chen, la Universitatea din Beijing. Norm este acum într-o cursă contracronometru, căci trebui să găsească artefactul, să îl livreze, dar și să ajungă la timp la ceremonia nunții bunicului său.

#9 – Terminator: Dark Fate – Terminator: Destin întunecat

Au trecut mai mult de două decenii de când Sarah Connor a împiedicat ca Ziua Judecății să aibă loc, a schimbat viitorul și a rescris soarta rasei umane. Dani Ramos (Natalia Reyes) trăiește o viață simplă în Mexico City, împreună cu fratele ei (Diego Boneta) și cu tatăl lor, când un nou Terminator extrem de avansat și mortal – un Rev-9 (Gabriel Luna) – călătorește în timp pentru a o vâna și a o ucide.

Supraviețuirea lui Dani depinde de unirea forțelor ei cu doi războinici: Grace (Mackenzie Davis), un super-soldat îmbunătățit din viitor și Sarah Connor (Linda Hamilton). În timp ce Rev-9 distruge fără milă totul și pe toată lumea în calea lui, cei trei sunt conduși la un T-800 (Arnold Schwarzenegger) din trecutul lui Sarah, care poate fi ultima lor speranță.

#8 – Joker

Filmul își concentrează acțiunea originală și nemaivăzută până acum pe marile ecrane în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC. Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck (Phoenix), un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare.

Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. În King of Comedy, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el.

#7 – Midway – Bătălia de la Midway

O producție grandioasă, „Bătălia de la Midway” urmărește povestea adevărată a incredibilei victorii purtate de curajoșii piloți și comandanți de pe flota americană care, deși depășiți numeric, au reușit să învingă un adversar incredibil de puternic.

Luptând pentru democrație și libertate, armata SUA a distrus flota japoneză în bătălia de la Midway, o confruntare epică purtată în aer și pe apă care i-a condus pe Aliați către victorie și a schimbat cursul istoriei în Pacific în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial.

#6 – Maleficent: Mistress of Evil – Maleficent: Suverana Răului

La câţiva ani după cele petrecute în Maleficent, aventura fantastică continuă. Maleficent 2 va explora şi mai mult relaţia complexă dintre purtătoarea înfricosătoarelor coarne şi cea care urmează să devină în curând Regină. Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protecţia regatului Moors şi a creaturilor magice ce-l populează.

#5 – Doctor Sleep

„Doctor Sleep” continuă povestea lui Danny Torrance, la 40 de ani după îngrozitorul lui sejur la Hotelul Overlook în filmul „The Shining”.

Iremediabil traumatizat de experiența trăită în copilărie, Dan Torrance a încercat toată viață să-și găsească pacea. Însă acea pace este spulberată atunci când o întâlnește pe Abra, o adolescentă curajoasă, înzestrată cu aceeași „strălucire” supranaturală ca el. Disperată și speriată, micuța apelează la ajutorul lui Dan pentru a se apăra de nemiloasa Rose The Hat și adepții ei care se hrănesc cu „strălucirea” celor inocenți pentru a-și câștiga nemurirea.

Dan și Abra formează o alianță neobișnuită și pornesc într-o luptă pe viață și pe moarte împotriva lui Rose. Dacă Abra își acceptă puterile și învață să le folosească, Dan este nevoit să își reactiveze uriașele forțe și odată cu ele să înfrunte fantomele trecutului.

#4 – Maria, Regina României

Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată.
În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.

#3 – Last Christmas – O nouă poveste de Crăciun

Kate (Emilia Clarke) bântuie fără sens prin Londra pe fondul colindelor de Crăciun, și e toată un mănunchi de decizii neinspirate, consecință directă și enervantă a jobului ei de Elf într-un magazin cu tematică de sezon. Tom (Henry Golding) pare prea bun ca să fie adevărat când intră în viața ei și începe să pătrundă în adâncul sufletului ei. Dar, uneori trebuie să lași zăpada să cadă unde vrea ea, trebuie să-ți asculți inima, și… trebuie să crezi.

#2 – The Grand Challenge: Le Mans ’66 – Marea provocare: Le Mans ’66

Câștigătorii premiului Oscar, Matt Damon și Christian Bale sunt protagoniștii filmului Marea provocare: Le Mans ’66. Filmul este bazat după o poveste adevărată, inspirată din viața lui Carroll Shelby (Damon), un designer revoluționar al industriei americane de mașini și a neînfricatului șofer britanic Ken Miles (Bale). Ei s-au luptat cu birocrația corporatistă, cu legile fizicii, cât și cu propri demoni pentru a putea construi o mașină de curse revoluționară pentru compania Ford Motor Company. Astfel, au reușit să detroneze titlul deținut de Enzo Ferrari în cadrul cursei de 24 de ore din Franța din 1966, pe pista Le Mans.

#1 – Frozen 2 – Regatul de gheață 2

Povestea începe la ceva vreme după evenimentele din primul film, într-un Arendelle ai cărui locuitori se bucură de pace. Iniţial, cea mai mare provocare a poveştii pare să fie dorinţa lui Kristoff (Jonathan Groff) de a o cere de nevastă pe Anna (Kristen Bell), dar asta doar până când Elsa (Idina Menzel) aude o voce misterioasă ce-i aduce aminte de un cântec de leagăn din copilărie. O ameninţare supranaturală şi posibilitatea ca trecutul regatului să nu fie la fel de luminos precum cred cele două surori le vor arunca pe eroine într-o nouă aventură.