Top Filme La Cinema 4 – 10 Noiembrie 2019

#10 – Gemini Man – Gemini: Conspirația

Gemini: Conspirația este un thriller de acțiune inovator cu Will Smith în rolul lui Henry Brogan, un asasin de elită care devine brusc la rândul lui ținta unui agent operativ tânăr și cu abilități speciale, care îi permit să fie mereu cu un pas înaintea lui Henry.

#9 – Abominable – Yeti – Omul Zăpezilor

Când adolescenta Yi (Chloe Bennet) găsește un tânăr Yeti pe acoperișul casei, ea și prietenii ei, Jin (Tenzing Norgay Trainor) și vărul lui, Peng (Albert Tsai) îl poreclesc „Everest” și pornesc toți într-o aventură cu scopul de a reuni această magică ființă cu familia ei, aflată în cel mai înalt punct de pe Pământ. Yeti s-a rătăcit prin lumea noastră, și are nevoie de ajutor ca să se poată întoarce în lumea lui magică.

După ce-și iau la revedere de la mama și bunica lui Yi, cei trei prieteni se vor strădui să fie întotdeauna cu un pas înaintea lui Burnish (Eddie Izzard), un bancher putred de bogat care vrea să prindă un Yeti. Un alt personaj-cheie este Dr. Zara (Sarah Paulson), zoologista care încearcă să-l ferească pe Everest de patronul ei și să-l ajute să se întoarcă la familia lui.

#8 – C’est quoi cette mamie?! – A-nnebunit bunica!

După doi ani de conviețuire fericită, tribul de 7 frați și surori vitregi trebuie să plece din apartamentul spațios în care locuiesc, înainte de începerea anului școlar. În timp ce fiecare pleacă în vacanța de vară cu părinții lui, Gulliver, mezinul familiei, e trimis singur la bunica lui, care locuiește la mare. Dar excentrica bunică Aurore nu se pricepe deloc să aibă grijă de copii, și preferă să petreacă non-stop, decât să stea cu ochiul pe nepoțelul ei… Îngrijorați, frații lui Gulliver decid să vină să-l “salveze” de mamaia care pare că a înnebunit. Va fi începutul unei revoluții, căci bunica vrea s-o ardă cool, dar nepoții sunt hotărâți să-i facă viața grea!

#7 – Countdown – O aplicaţie de coşmar

O aplicație de telefon care arată când va muri persoana care o accesează se transformă dintr-o virală amuzantă într-o reală amenințare. Același lucru i se întâmplă unei asistente medicale care află că mai are de trăit 3 zile și trebuie să lupte cu timpul, dar și împotriva unei creaturi malefice aflate pe urmele ei.

#6 – Norm of the North: King Sized Adventure – Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească

Întregul Nord zumzăie de pregătirile febrile pentru nunta bunicului lui Norm. Dar ceva necurat se petrece în Munții Cețoși, așa că Norm își adună prietenii ca să cerceteze îndeaproape ce se întâmplă acolo. Așa dau peste Jin, un areholog care a aterizat forțat în timp ce încerca să recuperez un artefact antic care fusese furat de fostul său partener, Dexter. Rănit și slăbit după accident, Jin îi cere lui Norm să-i promită că va recupera el prețiosul obiect antic și că i-l va duce nepotului său, Chen, la Universitatea din Beijing. Norm este acum într-o cursă contracronometru, căci trebui să găsească artefactul, să îl livreze, dar și să ajungă la timp la ceremonia nunții bunicului său.

#5 – The Addams Family – Familia Addams

Fericiți cu stilul de viață binecunoscut al familiei lor, Gomez și Morticia se pregătesc de vizita unor membri din familia extinsă, cu ocazia unei ceremonii de maturizare organizată pentru Pugsley.

Nici nu se așteaptă familia ca vecina lor – vedeta TV Margaux Needler – să construiască o comunitate prefabricată, plină de accente pop tehnicolor și de perfecționism. Odată ce ceața se ridică, Margaux este șocată să vadă casa degradată a familiei Addams în vârful dealului, singurul impediment care pare să stea în calea visului său de a vinde toate casele din cartier și de a deveni și mai adorată ca vedetă TV.

#3 – Maria, Regina României

Un film cât o istorie, o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria. Regăsim o Românie devastată de Primul Război Mondial. Măcinată de boală, ținută captivă foametei și deznădejdei, soarta politică a țării este extrem de controversată.
În primăvara anului 1919, Regina Maria pleacă la Conferința de Pace de la Paris să-i înfrunte pe cei mai puternici lideri ai lumii și să lupte pentru o Românie Mare.

#3 – Joker

Filmul își concentrează acțiunea originală și nemaivăzută până acum pe marile ecrane în jurul unuia dintre cele mai controversate personaje negative din universul DC. Cu o viziune amplă și complexă, Phillips explorează traiectoria lui Arthur Fleck (Phoenix), un individ ignorat de societate, cu o personalitate imprevizibilă și fascinantă, care nu poate fi inclus în niciun stereotip. Ce se obține este un studiu de personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare.

Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. În King of Comedy, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el.

#2 – Terminator: Dark Fate – Terminator: Destin întunecat

Au trecut mai mult de două decenii de când Sarah Connor a împiedicat ca Ziua Judecății să aibă loc, a schimbat viitorul și a rescris soarta rasei umane. Dani Ramos (Natalia Reyes) trăiește o viață simplă în Mexico City, împreună cu fratele ei (Diego Boneta) și cu tatăl lor, când un nou Terminator extrem de avansat și mortal – un Rev-9 (Gabriel Luna) – călătorește în timp pentru a o vâna și a o ucide.

Supraviețuirea lui Dani depinde de unirea forțelor ei cu doi războinici: Grace (Mackenzie Davis), un super-soldat îmbunătățit din viitor și Sarah Connor (Linda Hamilton). În timp ce Rev-9 distruge fără milă totul și pe toată lumea în calea lui, cei trei sunt conduși la un T-800 (Arnold Schwarzenegger) din trecutul lui Sarah, care poate fi ultima lor speranță.

#1 – Maleficent: Mistress of Evil – Maleficent: Suverana Răului

La câţiva ani după cele petrecute în Maleficent, aventura fantastică continuă. Maleficent 2 va explora şi mai mult relaţia complexă dintre purtătoarea înfricosătoarelor coarne şi cea care urmează să devină în curând Regină. Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protecţia regatului Moors şi a creaturilor magice ce-l populează.